miercuri, 15 noiembrie 2017

Miez de noiembrie, miez de toamnă





Acum, când scriu aceste rânduri, plouă afară. Plouă frumos, plăcut, liniştit. Mărunt şi molcom. Ploaie de noiembrie rustic, tomnatic, ploaie fără griji, fără program, fără grabă. Ploaie pe deasupra  satului nostru din Ardeal, cel în care ne-am mutat de doi ani, un sat protejat de dealuri şi de Dumnezeu, un loc în care timpul are parfum de veşnicie şi, în mijlocul căruia trăind, ne vine a crede că tot restul lumii a dispărut, că însuşi pământul s-a oprit în loc şi că întregul univers doar pe noi doi ne are, pe noi, două suflete împletite în Grădina Lui, sub binecuvântarea Lui, două suflete ascultându-I chemarea, împlinindu-I Vrerea, respectându-I Cuvântul şi înțelegând rostul bun, sănătos, îndrăzneț şi încrezător.

Plouă acum, pe înnoptat, după o ploaie de după-amiază târzie, dar după o dimineață aproape senină, frumoasă, calmă, blândă, prea puțin răcoroasă pentru această lună, suficient de plăcută cât să ne permită să lucrăm afară, în curte şi în grădină, îmbrăcați lejer. Şi zilele trecute au avut cam acelaşi tipar, cu dimineți frumoase, însorite, calde, după care au urmat după-amiezi înnorate şi, uneori, umede. Tocmai bune pentru pământ - zicem noi - pentru grădini.

Am petrecut mult timp afară, preocupându-ne în perioada asta mai ales de curățenia de toamnă, atât în curți, cât şi în grădină. Am mai cules ce era de cules (încă vreo două rânduri de  broccoli până acum, varză kale zilnic, buchețelele de conopidă formate destul de târziu şi încă un rând de fructe goji coapte, probabil ultimele de data asta). Ne-am bucurat de soare, de aerul tare şi reavăn, de ultimele flori de gălbenele, cărora acum le merge, parcă, mai bine ca niciodată, de ultimele zboruri ale albinelor pe la tufele noastre de broccoli înflorite, dar şi de joaca în pământul moale, afânat de ploi şi de vânt, cu sapa.

Parcelele goale au fost curățate de Adrian de lujerii uscați, rămaşi de la culturile verii, şi le-a terminat deja de săpat pentru a le avea gata pregătite în primăvară în forma cea mai bună. Mai mare dragul să sapi într-un aşa pământ bun cum este cel din grădina noastră, pământ negru şi gras, uşor de lucrat şi foarte productiv.  Apoi a curățat livada, de unde a tăiat tot felul de tulpini crescute invaziv şi fără rost, precum şi puieți ieşiți din rădăcinile copacilor, mai ales la gutui şi corcoduşi. În plus, cum aici, la noi, este “Tara Socului Crescut peste Tot, Oriunde”, o mulțime de puieți de soc au fost îndepărtați, pentru a nu ne trasforma terenul într-o pădure de soc, ad-literam, impenetrabilă.











































































































































Toamna acestui noiembrie ne-a dezfrunzit bine de tot copacii din livadă şi din curte şi doar unele plante ne mai amintesc de verdele verii: coniferele, Mâna Maicii Domnului, pe care, fiind inspirată anul trecut, am înmulțit-o în mai multe colțuri ale curții, dar şi frumoasele tufe de gard viu din lemn câinesc, care, din fericire, rezistă verzi până la temperaturi negative destul de joase. Covorul de troscot, în schimb, s-a deteriorat de la brumele din octombrie, rezistând îmbrăcate în verde doar zonele acoperite cu iarbă şi cu trifoi alb. Am studiat cu atenție aspectul acesta şi, cel puțin pentru moment, cred că cea mai bună soluție pentru noi, în curte, pe termen lung şi cu cele mai multe avantaje, este trifoiul alb. Avem deja trifoi în unele zone, în fața coşerului, mai ales, aşa că am putut face o comparație. Nu necesită deloc efort de întreținere, este foarte rezistent, se menține verde, proaspăt şi frumos chiar şi înspre iarnă, târziu, iar primăvara răsare primul şi sufocă din start toate buruienile de orice fel. Gazonul de iarbă ne-a obosit peste măsură astă vară ca să-l întreținem, buruienile tot şi-au făcut apariția pe ici pe colo şi a trebuit tuns foarte des pentru a-l menține uniform cât de cât şi a nu se forma smocuri mari şi inestetice. Troscotul ar fi fost ideal dacă s-ar fi menținut verde şi peste iarnă, însă, în condițiile primei brume din octombrie acesta s-a ofilit, rămânând acum prin curte doar cu nişte liane subțiri, negre, sârmoase şi încurcate.

Pentru că iarna nu va întârzia să apară, ne-am pregătit şi noi, ca toți oamenii gospodari, curtea şi grădina aşa cum se cuvine. Curățenia de toamnă a presupus greblarea frunzelor scuturate din pomi şi din vița de vie, tăierea trandafirilor, muşuroirea lor şi a celorlalte flori (bujorii, crinii, clematitele, irişii, gladiolele, iasomia, magnolia stelată, yucca de grădină, laurii, lavanda, fosythia, carrya japoneză, gutuiul japonez, cei doi thuia, salcamul japonez, lalelele, iedera). Fiecare plantă şi-a primit câte o găleată plină cu pământ. Am adus din grădină peste 70 de găleți cu pământ afânat, proaspăt săpat, rezultat în urma trasării aleii principale (cea care duce înspre vie şi livadă) şi nivelării unei părți din aceasta.

Cu ocazia asta am pregătit şi nişte butaşi pentru anul viitor. Sper că se vor prinde. Am pus trandafiri, lemn câinesc, tufănele mov şi câteva crizanteme aurii (primite de la Mămăița-vecina împreună cu un dovleac mare şi delicios, pe care l-am copt şi l-am mâncat în aceeaşi seară cu miere de albine). În general, până acum, am avut succes cu butăşirea sau cu înmulțirea plantelor prin semințe. Anul viitor, probabil, îşi vor găsi loc în curte şi cei 8 puieți de thuia crescuți din semințe, care în primăvară vor împlini doi anişori. Am plantat semințele (primite de la mama mea, adunate dintr-un parc din Bucureşti) în decembrie 2015, imediat după ce ne-am mutat în Grădina lui Dumnezeu, iar în primăvara lui 2016 au răsărit. Puii au fost destul de firavi la început şi au avut nevoie de îngrijire specială, cu mare atenție, însă acum au cam 15-20 cm înălțime şi au devenit mai viguroşi. Cred că anul viitor ar putea fi buni de plantat afară. Deocamdată vor petrece şi iarna aceasta în jardiniere şi în ghivece, în balcon. În aceeaşi situație se află şi cei patru copăcei de mătase, care au acum peste 30 cm, crescuți tot din semințe (culese de noi doi tot dintr-un parc din Bucureşti în urmă cu patru ani), puse la germinat odată cu thuia.

Bobiță ni s-a încurcat tot timpul printre picioare, ca un copilaş care cere atenție din partea mamei, şi doar jucăriile Emei (confiscate de la ea pentru că începuse să le roadă şi să înghită bucățelele mici de cauciuc) îl mai țineau uneori preocupat. Dar, singur, se plictisea de ele destul de repede şi ni le aducea în bot să i le aruncăm, în mod repetat, cât mai departe, ca să alerge fericit după ele.

Pe lângă el, Toni şi Ginuța sunt tare cuminței, lăsându-ne să lucrăm liniştiți după ce-şi primesc o doză bună de giugiuleală. Ema, fiind în casă, doar mai inspectează uneori de la geam, geloasă,  dorindu-şi şi ea să fie afară, cu gaşca, deşi nu suportă absolut deloc să se murdărească pe lăbuțe. Deh, ea e prințesă!

În pozele de mai jos veți observa şi alți companioni pe care-i avem de ceva vreme. Pe lângă cuplul nostru de guguştiuci care stă tot timpul în mărul care-şi deschide coroana deasupra fântânii, în această toamnă li s-au alăturat mai multe cupluri, într-o zi numărând 13 guguştiuci care se bucurau de atmosfera curții noastre. Oricum, frecvent sunt cel puțin 3-4 cupluri care se odihnesc prin crengile pomului sau pe pergolele trandafirilor cățărători. Tare dragi ne sunt!






















































































 






 





















































În concluzie, de zilele însorite şi de orele frumoase ale dimineților ne-am bucurat toți deopotrivă, şi noi şi cățeii, cei din urmă lenevind la soare şi mutându-şi locul treptat mai înspre poartă, pe măsură ce curtea era preluată spre după amiază de umbrele răcoroase ale casei şi şurii. Au început din nou să-şi caute locurile cele mai bune de lenevit, cele mai însorite şi mai uscate după ploi. De curând au descoperit un loc nou, mai special, mai la înălțime, unul pe care şi Toni şi Bobi, masculi mereu în competiție, şi-l adjudecă prin rotație, urmărindu-se reciproc şi cucerindu-l sau abandonându-l, după caz, respectiv, capacul de deasupra fântânii. Un loc cu care noi nu suntem de acord (lesne de înțeles de ce) şi către care le blocăm frecvent accesul cu buturugi mari de lemn. Încăpățânatul curții, Bobi, mai imberb şi mai plin de tupeu, reuşeşte, totuşi, să se strecoare cumva printre buturugi şi îl sfidează de acolo, de sus, pe Toni, de la distanță. Coboară, însă, iute şi precipitat şi se îndepărtează precaut chiar şi numai dacă cel din urmă se uită înspre el într-un anumit fel codat, numai de ei doi ştiut.

Ginuța nu dă de înțeles că ar avea preferințe, nu intră în competiție evidentă cu ei, îi lasă, aparent tolerantă şi smerită, mai întâi pe ei doi să-şi aleagă locurile dorite, însă, nu ştiu cum se face, dar pare că ei i se aplica vorba aceea “când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Căci, după opinia noastră, chiar ea este cea care reuşeşte cu succes să-şi găsească cel mai bun loc, atât pentru lenevit la soare, cât şi pentru dormit. Poate pentru că este mai mică sau, pur şi simplu, pentru că este mai oportunistă şi se orientează mai rapid în spațiu. Deseori, când ne dăm seama că ea lipseşte la apel şi o căutăm, o găsim dormind, bine-merci, încovrigată în pătuțul ei cald şi moale din paie şi fân.

Mai ales seara îi verific pe toți trei cățeii de afară, aşa cum orice mamă îşi verifică înainte de culcare copiii. Toni şi Gina, deşi au culcuşuri de iarnă amenajate în şură, deocamdată nu prea vor să doarmă acolo, căci încă nopțile nu-s prea reci pentru ei. Preferă să doarmă sub coşer, căci şi acolo le-am amenajat temporar un pat gros şi moale din fan. Bobiță are şi el amenajat culcuş călduros, cu fân, undeva în curte. El doarme separat de cei doi, căci Toni nu-l acceptă alături. Oricum, e mai bine aşa. Fiecare îşi ştie locul şi rostul şi, chiar dacă m-am convins de asta, tot mai ies afară în fiecare seară, târziu, înainte de culcare, cu lanterna, ca să-i verific, să mă asigur că toți “copiii” mei dorm, fiecare la locul lui, că nici unul nu-i rămas afară, în ploaie şi că nici unul din ei nu suferă de frig. Deh, ca mamele!

















































Verificarea de seară deseori se lasă cu cerşit de mângâieri, mai ales din partea răsfățatului curții, Bobozaur. Când mă vede afară, în curte, cu lanterna în mână, iese fericit din bârlogul lui şi se gudură insistent pe lângă mine, urmându-mă la pas peste tot. Nici vorbă să intre înapoi la el până nu intru eu mai întâi în casă, oricât l-aş certa, chiar şi dacă afară plouă sau doar burează fin, ca în urmă cu vreo două-trei nopți, când curtea era acoperită de o ceață umedă, lăptoasă, misterioasă, ca-n basme.















Atmosfera de poveste devine cu atât mai autentică atunci când, în liniştea şi gravitatea nopții, din depărtarea întunecată a dealurilor din jur, de prin curțile adormite ale vecinilor ori de prin grădinile pustii se aud țipetele stridente ale cucuvelor, printre care şi Cici a noastră. Uneori o vedem seara cum scrutează curtea din locul ei strategic aflat la înălțime, pe acoperişul coşerului ori al şurii. Ne salută în stilul ei caracteristic şi ne avertizează totodată că acela este teritoriul ei de vânătoare şi nu care cumva să poftim la cina ei suculentă, proaspătă, vie, care în curând îi va chițăi disperată în.... farfurie, era să zic.... în gheare. 











Cici s-a dovedit a atrage foarte multă simpatie din partea cititorilor noştri, zilele trecute distrându-ne maxim după ce am postat pozele de mai sus pe facebook. Au curs like-urile valuri-valuri, fapt care ne-a revelat un scenariu şi mai multe dialoguri deosebit de comice cu unii dintre prietenii noştri. O să redau şi aici o parte din ele exact aşa cu as scrie o filă de jurnal, căci ce alceva este acest blog, un loc în care ne putem revedea uşor cele mai frumoase momente, cele mai incitante experiențe, cele mai interesante clipe surprinse în cuvinte şi imagini, în emoții şi sentimente, în trăiri deosebite, demne de povestit la gura sobei.

Aşadar, a doua zi după ce Cici a făcut senzație cu pozele de mai sus am postat următorul anunț:

Atatea like-uri cate am primit pentru Cici a noastra n-am primit ever!

O place lumea pe Cici, bag seama!

Gata, o fac vedeta. VIP.
 Cred ca de maine doar despre Cici voi mai posta, sa devin populara, sa primesc mii de like-uri, milioane chiar, sa mi se duca vestea peste mari si tari, sa se scrie in presa, sa vina televiziunile, sa curga ofertele de sponzorizare, donatiile si invitatiile la evenimente culturale, spirituale, economice, politice, sportive si mondene.

Prietenii din toate colturile lumii se vor inghesui sa-mi fie mereu aproape, sa ma aplaude, sa ma ovationeze si vor duce vestea mai departe si mai departe, pana.... cat mai departe!
 Asta e. Am descoperit reteta succesului.





Selectez cu copy-paste o parte din dialogul copilăresc, dar foarte amuzant, care a urmat cu mai mulți prieteni şi închei cu el, lăsându-vă să-l savurați şi să zâmbiți alături de noi, îndemnându-vă să vă bucurați de joacă, de minunile şi de frumusețea de peste tot din jurul vostru, din oamenii cu care interacționați şi mai ales din voi înşivă.



-          Trebuie sa ne gandim bine, sa facem o strategie, un plan de marketing, o viziune. Succesul (a se citi "Cici") ti-l da Dumnezeu, dar nu ti-l baga si-n traista.  Ma scuzati daca voi lipsi o vreme de pe facebook, dar ma apuc sa lucrez la strategie, la proiect.

-          Este o draguta!
-          Este! manca-o-ar mama!

-          Incă nu am reușit sa citesc povestea lui Cici, dar e superbaaaa!!!
-          Cici insasi e povestea! Unica si irepetabila poveste!  Unde Cici nu e, nimic nu e.

-          Ce frumoasă este Cici!
-          Daaaa, este foto-model!

-          Fotomodel la fotomodel trage!

-          Stai măi, nu te grăbi! Antrenor personal i-ați angajat? Dar profesori particulari? Sau un chirurg estetician? Ce credeți, celebritatea e așa, pe toate gardurile? Cere sacrificii! Câteva coaste scoase, un pic de botox, că n-are ce să-i strice, niște meșe puse unde trebuie, o poveste sordidă dar bine mediatizată, niște prieteni din mass media care să o ”surprindă” în momente bine alese. Așa că mai întâi trebuie umblat la teșchereaua cu bani, abia după aia puteți spera la popularitate și alte alea. Zic asta fiindcă de una singură, Cică nu cred să se descurce. E inocentă, deci pică chestia aia cu agățatul vreunui bufnițoi chel, gras și plin de bani. Nu vă rămâne decât să mergeți pe calea clasică: bani, influență și expunere cât ma frecventă. La muncă deci!

-          Am citit, iar am citit, apoi am citit din nou mesajul tau si, in cele din urma, mi-am dat seama ca singurul raspuns la cele semnalate de tine este sa recunoastem deschis: Cici a noastra este independenta financiar, are CARD Contactless, este bine infipta in meandrele concretului, se autosustine si se autopromoveaza fara aportul nostru sau al oricui altcuiva si este deplin centrata pe scena publica. In plus, este PERFECTA! Aici si Acum!  Deci, in consecinta si prin urmare, ea nu are nevoie de nici o modificare sau interventie chirurgicala, cosmetica sau de alta natura pamanteasca, deoarece ea se raporteaza numai si numai la legile si standardele celeste, divine, universale, eterne si imuabile.  Noua ne-a oferit doar privilegiul de a ne alege sura noastra ca loc pentru stabilirea resedintei sale terestre, precum si oportunitatea de a ne propulsa in randul celebritatilor mondiale in urma popularizarii prezentei ei in preajma noastra.  Pffffiiiiuuu, na, c-am zis-o!  Dincolo de cele expuse mai sus as mai putea elabora o carte intreaga de detalii, ceea ce poate chiar voi face, Deci, din nou, pe cale de consecinta, trebuie si sunt obligata sa ma opresc aici pentru a nu divulga prea mult din continutul noului best-seller al lumii.  Dan Brown ne-a contactat si ne-a rugat sa nu lansam cartea pana nu o lanseaza el pe a lui. Cartea o voi scrie prin metoda oculta denumita "transcriere automata", adica mi se va dicta telepatic de catre Marele Spirit Colectiv al Tuturor Bufnitelor si Cucuvelelor Pamantului (El Capo di Tutti Capi).  Gata. Atat am avut voie sa divulg.  Deci, iti dai seama, nici o munca aici. Nici macar o idee de munca. Nici macar o adiere fina de munca, nici o briza, nici...... nimic. Munca? Brrrrrr......Nuuuuu.... Doar Binecuvantare!  Te pupam!
-          Lasă-l pe Dan Brown, că l-a tăiat de la distanță românul Igor Bergler care vinde cam o carte pe secundă. Raportează-te, te rog, la el, nu la loserul ăla.

-          Pai, eu nu ma raportez la nici unul din ei. Spuneam doar ca am fost contactati de Dan Brown. El era cel care se temea ca-i este periclitat locul in ierarhia publicistica. Igor Bergler nu ne-a contactat, deci, probabil, el se simte in siguranta si confortabil pe pozitia sa.

-          Așa e. Nu-i lipsește deloc încrederea în sine. Mă rog, un eufemism pentru cuvântul ”tupeu”, care nu-mi place fiindcă e folosit de multe ori aiurea, cu sensul de ”curaj”.

-          ...Trebuie sa va comunic o informatie senzationala, exceptionala, nemaipomenita si extarordinara! Toate la un loc.  Ei bine.... va pregatiti, da?.... ei bine, si Cici a noastra a citit... ceva.  A citit in stele! Cucuvau, cucuvau!

-          Eu iubesc cititoarele aste in stele!

-          Salutari de la Cici: "Cucuvau!"

-          Cici's cute!

-          Yeees!!! In plus este si V.I.P. Inca un pic si afla tot mapamondul de ea.
-          Da' ce știe să facă? Duce corespondența?

-          Ceeeee????? Sunt revoltata! Si Cici e!!! Pai, tocmai ce ti-am spus ca e VIP! Tu ce crezi ca face un VIP? Sta la plaja, intinsa pe sezlong, cu ochelari de soare si cu o Pina Colada in mana.  Si isi verifica like-urile de pe facebook.

-          Oh dear, e dă fițe, carevasăzică

-          Cam da, cum altfel? Dar e si o intelectuala, sa fie clar. :D Citeste in... stele.
-          ...și cu ochii-nchiși

-          Doar asa!



Din Grădina lui Dumnezeu: 15.11.2017
***